Cunoscute ca fiind legende transilvane medievale ce relatau actele de cruzime ale domnului muntean, naraţiunile au luat naştere în Braşovul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XV-lea în mediul negustoresc săsesc ca urmare a “suferinţelor” pricinuite saşilor de către domnul Ţării Româneşti,Vlad al III-lea Dracula(Ţepeş).
Naraţiunile cunosc mai multe versiuni realizate în Transilvania(sau Ungaria) şi Germania; prima versiune fiind realizată încă din timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Ţepeş, la începutul anului 1462. Trebuie menţionat că primele versiuni ale naraţiunilor sunt anonime, unele fiind chiar nedatate. Dintre ediţiile datate amintim: Strassburg(Mathias Hupfuff,1491); Leipzic(1493); Augsburg(Christoffh Schnaitter,1494); Nurnberg(Ambrosius Huber,1499); Bamberg(editor Hans Sporer,1500); Nurnberg(cca 1515 şi 1521 – cea de-a doua ediţie de Jobst Guttenecht) şi Augsburg(Mathias Francken, cca 1530). În total se cunosc astăzi 14[1] versiuni ale naraţiunilor germane, intre acestea fiind incluse şi variantele nedatate şi cele în manuscris, deci se poate considera că naraţiunile germane despre Vlad Ţepeş au fost un adevărat “best – seller” în epocă.
„Naşterea” Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod
Deşi în mod oficial „Povestirile Germane Despre Dracula Voievod” au fost realizate de catre negustorii braşoveni – supăraţi fiind pe domnul Valahiei – realitatea este cu totul alta.
Povestirile… au fost realizate( foarte probabil de catre negustorii braşoveni în limba germană sau în cancelaria de la Buda,în limbile latină sau maghiară),din iniţiativa – sau din ordinul – regelui Ungariei, Matia Corvin, care era direct interesat de scoaterea de pe scena politică a lui Vlad Ţepeş care se afirmase atât pe plan oriental cât şi occidental ca un apărător al Creştinătăţii Răsăritene şi un viteaz luptător antiotoman; ceea ce reprezenta o ameninţare pentru Matia, care dorea să obţină şi tronul Sfântului Imperiu Roman De Naţiune Germană şi să preia el rolul de apărătăr al Creştinătăţii – asta fără să se ostenească prea tare[2],eventual dacă se poate ca el doar să stea la palat,să dea ordine de pe comfortabilul său tron şi pentru asta să fie elogiat si preaslăvit ca un mare salvator de către intreaga Europă Creştină – şi de lider în lupta antiotomană,în calitatea sa de rege preacreştin(catolic).deci,Vlad fiind român şi cel mai important lucru,ortodox,în viziunea lui Matia Corvin nu putea îndeplini o misiune atât de importantă,motiv pentru care trebuia eliminat.
Operaţiunea „Ţapul Ispăşitor”
Un alt motiv pentru care regele Ungariei era direct interesat de denigrarea lui Vlad este acela că în 1459, la Conciliul de la Mantova(Italia), Papa Pius II proclamă începerea unei cruciade îndreptate împotriva Imperiului Otoman,iar Matia Corvin fusese ales comandant al acestei cruciade şi a şi primit pentru cruciadă(dotarea armatei,provizii,armament greu,etc) o sumă de câteva zeci de mii de ducaţi de aur din partea Vaticanului şi a Veneziei,bani pe care regele ungar i-a folosit în alte scopuri – mai puţin ortodoxe – respectiv, o nuntă ca-n poveşti cu prinţesa Beatrice de Aragon şi dat fiind faptul că pretendent la tronul Ungariei era şi împăratul german Frederich al III-lea, Matia a trebuit să folosească „restul” de bani pentru consolidarea poziţiei sale pe tronul de la Buda – adică,cum am spune noi în secolul XXI, a dat mită Dietei din Buda pentru a-şi pastra tronul şi puterea – deci, Matthias Corvinus, marele şi viteazul rege al Ungariei, a deturnat fondurile primite de la Vatican şi Venezia pentru cruciadă şi trebuia să găsească un „ţap ispăşitor[3]”, şi „candidatul” ideal era un ortodox(schismatic),adică nimeni altul decât domnul Ţării Româneşti Vlad al III-lea Ţepeş aşa că, Matia nu a stat mult pe gânduri şi a trecut la fapte: i-a promis lui Vlad că îl ajută în apărarea antiotomană din vara anului 1462 – campania otomană era răspunsul incursiunii din iarnă a lui Vlad la sud de Dunăre şi al refuzului plăţii tributului(10000 de ducaţi de aur şi 500 de copii[4]) – lucru pe care nu l-a făcut şi în final Ţepeş i-a învins pe turci cu o oaste formată din cca 20000 de oameni, Matia Corvin ajungând la Braşov abia după două luni de la încheierea păcii – probabil ca să culeagă laurii victoriei – unde l-a întâlnit pe Vlad şi promiţându-i că îl ajută să îşi recapete tronul.
Naraţiunile cunosc mai multe versiuni realizate în Transilvania(sau Ungaria) şi Germania; prima versiune fiind realizată încă din timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Ţepeş, la începutul anului 1462. Trebuie menţionat că primele versiuni ale naraţiunilor sunt anonime, unele fiind chiar nedatate. Dintre ediţiile datate amintim: Strassburg(Mathias Hupfuff,1491); Leipzic(1493); Augsburg(Christoffh Schnaitter,1494); Nurnberg(Ambrosius Huber,1499); Bamberg(editor Hans Sporer,1500); Nurnberg(cca 1515 şi 1521 – cea de-a doua ediţie de Jobst Guttenecht) şi Augsburg(Mathias Francken, cca 1530). În total se cunosc astăzi 14[1] versiuni ale naraţiunilor germane, intre acestea fiind incluse şi variantele nedatate şi cele în manuscris, deci se poate considera că naraţiunile germane despre Vlad Ţepeş au fost un adevărat “best – seller” în epocă.
„Naşterea” Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod
Deşi în mod oficial „Povestirile Germane Despre Dracula Voievod” au fost realizate de catre negustorii braşoveni – supăraţi fiind pe domnul Valahiei – realitatea este cu totul alta.
Povestirile… au fost realizate( foarte probabil de catre negustorii braşoveni în limba germană sau în cancelaria de la Buda,în limbile latină sau maghiară),din iniţiativa – sau din ordinul – regelui Ungariei, Matia Corvin, care era direct interesat de scoaterea de pe scena politică a lui Vlad Ţepeş care se afirmase atât pe plan oriental cât şi occidental ca un apărător al Creştinătăţii Răsăritene şi un viteaz luptător antiotoman; ceea ce reprezenta o ameninţare pentru Matia, care dorea să obţină şi tronul Sfântului Imperiu Roman De Naţiune Germană şi să preia el rolul de apărătăr al Creştinătăţii – asta fără să se ostenească prea tare[2],eventual dacă se poate ca el doar să stea la palat,să dea ordine de pe comfortabilul său tron şi pentru asta să fie elogiat si preaslăvit ca un mare salvator de către intreaga Europă Creştină – şi de lider în lupta antiotomană,în calitatea sa de rege preacreştin(catolic).deci,Vlad fiind român şi cel mai important lucru,ortodox,în viziunea lui Matia Corvin nu putea îndeplini o misiune atât de importantă,motiv pentru care trebuia eliminat.
Operaţiunea „Ţapul Ispăşitor”
Un alt motiv pentru care regele Ungariei era direct interesat de denigrarea lui Vlad este acela că în 1459, la Conciliul de la Mantova(Italia), Papa Pius II proclamă începerea unei cruciade îndreptate împotriva Imperiului Otoman,iar Matia Corvin fusese ales comandant al acestei cruciade şi a şi primit pentru cruciadă(dotarea armatei,provizii,armament greu,etc) o sumă de câteva zeci de mii de ducaţi de aur din partea Vaticanului şi a Veneziei,bani pe care regele ungar i-a folosit în alte scopuri – mai puţin ortodoxe – respectiv, o nuntă ca-n poveşti cu prinţesa Beatrice de Aragon şi dat fiind faptul că pretendent la tronul Ungariei era şi împăratul german Frederich al III-lea, Matia a trebuit să folosească „restul” de bani pentru consolidarea poziţiei sale pe tronul de la Buda – adică,cum am spune noi în secolul XXI, a dat mită Dietei din Buda pentru a-şi pastra tronul şi puterea – deci, Matthias Corvinus, marele şi viteazul rege al Ungariei, a deturnat fondurile primite de la Vatican şi Venezia pentru cruciadă şi trebuia să găsească un „ţap ispăşitor[3]”, şi „candidatul” ideal era un ortodox(schismatic),adică nimeni altul decât domnul Ţării Româneşti Vlad al III-lea Ţepeş aşa că, Matia nu a stat mult pe gânduri şi a trecut la fapte: i-a promis lui Vlad că îl ajută în apărarea antiotomană din vara anului 1462 – campania otomană era răspunsul incursiunii din iarnă a lui Vlad la sud de Dunăre şi al refuzului plăţii tributului(10000 de ducaţi de aur şi 500 de copii[4]) – lucru pe care nu l-a făcut şi în final Ţepeş i-a învins pe turci cu o oaste formată din cca 20000 de oameni, Matia Corvin ajungând la Braşov abia după două luni de la încheierea păcii – probabil ca să culeagă laurii victoriei – unde l-a întâlnit pe Vlad şi promiţându-i că îl ajută să îşi recapete tronul.
După încheierea campaniei,Mehmed al II-lea l-a lăsat în ţară pe fratele mai mic al lui Vlad, Radu cel Frumos,care i-a convins pe boierii munteni să treacă de partea lui,a lui Radu,şi să se impace cu turcii).
Corvin i-a dat lui Vlad Tepes un corp de oaste condus de liderul husit Jan Jiskra, care din ordinul regelui l-a arestat pe Vlad în vecinătatea cetăţii Branului şi l-a predat lui Matia Corvin care l-a luat cu sine în Ungaria şi l-a închis în turnul castelului regal de la Vişegrad, acuzându-l de trădare, proba incriminatorie fiind o scrisoare adresată sultanului otoman în care Vlad îi cerea iertare turcului şi tronul Ţării Româneşti cu promisiunea că îi va facilita cucerirea Transilvaniei,şi implicit a Ungariei, astfel deschizându-i drumul spre Europa Catolică. Scrisoarea a fost scrisă de către un sas din Braşov sau Sibiu . Oraşul din care se pare că a fost trimisă scrisoarea este un oraş din Transilvania numit Rotter[5] care însă nu există pe nici o hartă medievală .
Scrisoarea incriminatorie a fost scrisă de un sas pe numele său Johann Reuder, din ordinul regelui Matia Corvin , în limba latină şi probabil maghiară sau germană, nu s-a gasit însă versiunea osmană a scrisorii[6].O copie în limba latină a acestei scrisori i-a fost dată legatului[7] papal, Nicollo de Modrussa, căruia i-au fost prezentate sub formă de legende şi naraţiunile germane despre Vlad Dracula, naraţiuni pe care regele ungar a avut bunăvoinţa de a le difuza în întreaga Europă Occidentală.
Răzbunare Săsească?!?!
O altă explicaţie a originii naraţiunilor germane ar fi aceea că negustorii saşi din Braşov au creat aceste naraţiuni cu scopul de a se răzbuna pe domnul muntean pentru pagubele cauzate de acesta din urmă.Dar,ţinând cont de faptul că Vlad Ţepeş era vasalul şi aliatul regelui Ungariei, şi tocmai se înrudise în 1462 cu Matia Corvin, căsătorindu-se cu sora regelui ungar,Elena Hunyadi şi că Vlad şi Matia păreau a fi în relaţii bune,de prietenie chiar,lucru care era bine ştiut de negustorii saşi, pare imposibil de crezut ca aceştia din urmă[8] ar fi îndrăznit, din propria lor iniţiativă să păteze imaginea unei rude a regelui ungar sau chiar şi a unui aliat al regelui – dat fiind faptul că Braşovul deşi era oraş autonom din punct de vedere economico-administrativ;politico-teritorial depindea de coroana maghiară.
Povestirile…
Povestirile Germane Despre Dracula Voievod conţin relatări ale „actelor de cruzime” îndreptate împotriva negustorilor saşi: avem povestirea în care ni se spune că au fost prinşi în Ţara Românească 400 de negustori saşi – şi totuşi Dan al III-lea, pretendent la tronul Valahiei,în scrisoarea sa către braşoveni spunea că au fost 300 – şi datorită faptului că i-a crezut a fi iscoade[9] ale Braşovului, Vlad ar fi poruncit să fie traşi toţi în ţeapă, sau în altă povestire ne sunt prezentate metodele „barbare” prin care Vlad i-ar fi pedepsit pe răsculaţii din Amlaş şi Făgăraş.
Avem naraţiuni care se referă la relaţia lui Vlad cu boierii ţării, cum ar fi povestea în care Vlad îi strânge pe boieri la curtea domnească şi îi întreabă pe fiecare, câţi domni a avut ţara până în prezent[10] şi că unii boieri mai în etate au răspuns că ţara a avut 40 de domni, alţii că 50, alţii 20, însă nici unul nu a fost suficient de tânar pentru a cunoaşte doar 7 domni, aşa că Vlad Ţepeş nefiind mulţumit de răspunsurile date de boieri, i-a tras în ţeapă.. Eu cred că de fapt lucrurile au stat un pic altfel, adică, Ţepeş i-a convocat pe boieri – mai tineri, mai bătrâni... – şi i-a întrebat pe fiecare, sub domniile a câţi domni ai Ţarii Româneşti a trăit fiecare şi care cunoaşte mai puţin de şapte domni[11], şi cum nici unul dintre boieri nu a ştiut, Vlad i-a tras pe toţi în ţeapă deoarece boierii au fost atât de trădători şi de corupţi că nici un voievod nu a rezistat timp îndelungat pe tronul ţării, deci boierii au fost pedepsiţi, nu pentru că nu ar fi ştiut răspunsul la întrebarea voievodului, ci pentru trădare.
Referitor la relaţia lui Vlad Ţepeş cu reprezentanţii altor state avem povestirea despre cei doi soli italieni(veneţieni) care nu şi-au scos chipiurile – de când poartă italienii chipiu?!? – în faţa voievodului argumentând că acesta este obiceiul lor şi că ei nu îşi scot chipiul nici în faţa împăratului – care împărat?!? – iar Vlad în semn de respect pentru „obiceiul” veneţienilor a poruncit să le fie prinse chipiurile de cap – ca să nu le cadă şi să le piardă cumva şi să se facă astfel de ruşine – în piroane mari şi groase. Această poveste, ca şi cele prezentate anterior, este confirmată şi de „Povestea Slavonă Despre Dracula Voievod”[12] cu excepţia că solii nu erau veneţieni ci turci şi că piroanele acelea mari şi groase erau de fapt nişte biete cuişoare – aşa cum le numeşte autorul Poveştii Slavone… . Solii turci au fost de fapt pedepsiţi pentru că nu cunoşteau protocolul european conform căruia în faţa unui şef de stat îţi dezveleşti capul, lucru pe care ei, ca soli(echivalentul ambasadorilor zilelor noastre) erau obligaţi să-l ştie; sau ei cunoscând protocolul european nu l-au respectat intenţionat, sfidându-l pe domnul muntean în semn de dispreţ, motiv pentru care au fost pedepsiţi.
Există şi naraţiuni moralizatoare, ca de exemplu, povestirea cu preotul care la slujbă, în predica sa a introdus şi ideea că „păcatele nu se iartă şi să se dea înapoi bunurile luate pe nedrept”[13] pe care Vlad l-a invitat la masa sa şi stând ei la masă şi discutănd despre cele spuse în biserică, Vlad rupse o bucată de pâine albă[14] pe care voia să o mănânce, bucată pe care, din neatenţie – aşa zice povestea – preotul i-o luă; atunci Ţepeş l-a întrebat pe preot dacă este adevărat ceea ce a spus la predică, preotul răspunse afirmativ şi Vlad atunci l-a întrebat de ce mănâncă din pâinea pe care el insuşi şi-o rupse pentru sine, şi l-a tras în ţeapă pe acel preot. Ei bine, lucrurile nu s-au întâmplat chiar aşa şi tragedia nu a fost chiar aşa de mare, şi asta aflăm din povestirile româneşti despre faptele lui Vlad Ţepeş, culese din iniţiativa Institutului de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, din satele aflate în vecinătatea castelului-cetate de la Poenari în Cheile Argeşului, material ce aşteaptă încă să fie publicat, şi în aceste povestiri româneşti ni se spune că de fapt preotul din Povestirea Germană era un călugăr grec, făţarnic şi mincinos care umbla prin ţară în „prostit”[15], adică cu scopul de a păcăli oamenii; vodă auzind de acest călugăr, se duse într-o duminică la biserica unde ştia că se duce şi călugărul, călugărul văzându-l pe Vlad se urcă în amvon şi începu să vorbească mulţimii adunate din Sfânta Evanghelie. Vlad văzându-l cu câtă patimă vorbeşte, dar ştiind şi ce poamă de om este, îl invită pe călugăr la curtea domnească şi se aşezară amândoi la masă. În timp ce mâncau, Vlad îl tot întreba din Scriptură, iar grecul fiind ocupat cu minţitul nu a băgat de seamă ce făcea Vlad cu mâinile[16] şi îi luă o bucată[17] de pâine, din faţă, lui Vlad . Atunci Vlad l-a întrebat pe călugăr dacă este adevărat ceea ce a spus la biserică, călugărul spuse că este adevărat şi încercă din nou să îl impresioneze pe domn cu harul său – de fapt, călugărul ar fi dorit să obţină nişte beneficii materiale din partea domnului muntean – şi Ţepeş atunci i-a spus grecului că este mincinos şi că nu merită să stea în Ţara Românească şi a poruncit să fie tras în ţeapă. Deci călugărul a fost pedepsit pentru că a minţit.
Există şi naraţiuni care prezintă raporturile româno-otomane. Ne sunt relatate: campania lui Vlad Ţepeş la sud de Dunăre în iarna 1461-1462, soldată cu peste 25000 de victime dacă ar fi să luam drept reală cifra dată de Povestirile Germane Despre Dracula Voievod – cifra reală fiind de fapt cea dată de Vlad în buletinul de război, expediat din Giurgiu la 11 ferbruarie 1462,lui Matia Corvin, şi anume 23884 de oameni ucişi în timpul campaniei – şi campania otomană din primăvara anului 1462 condusă de Yunus Katavolinos(în calitate de solie) şi Hamza Ceakîrdjîbaşi(bey-ul de Nicopole), ce avea ca scop capturarea prin înşelăciune a lui Vlad Ţepeş, soldată cu înfrângerea turcilor.
Deşi unii istorici de renume, precum academicianul Ştefan Andreescu susţin[18] că dacă Naraţiunile… ar fi fost realizate în cancelaria regală de la Buda,sau în Transilvania, la ordinul regelui Matia Corvin, nu şi-ar mai fi avut rostul povestirile referitoare la luptele cu turcii soldate de fiecare dată cu victoria lui Vlad Ţepeş. Eu cred că aceste povestiri au fost incluse în culegerea ne de naraţiuni deoarece „Povestirile Germane Despre Dracula Voievod” se vor a fi legende care prezintă faptele reale ale domnului muntean, iar în Europa Apuseană erau bine cunoscute faptele de arme împotriva Imperiului Otoman ale lui Vlad Ţepeş şi dacă Matia – sau braşovenii – nu ar fi inclus luptele cu turcii în Povestiri…, acestea nu ar mai fi avut credibilitate în Occident.
Este adevărat că informaţiile furnizate de „Drakole Wayda”[19] sunt confirmate şi de Povestirea Slavonă şi oarecum de povestirile(legendele) româneşti şi de cronicile turceşti. Dar ţinând cont de faptul că Povestirea Slavonă Despre Dracula Voievod a fost scrisă de un autor care a trăit la Buda – se pare că a fost un preot ortodox, cunoscător al limbii slavone ce a activat ca cronicar în cancelaria regală de la Buda – luând contact cu Povestirile Germane… ce i-au servit ca sursă de inspiraţie sau pe care chiar le-a tradus de fapt, Povestirea Slavonă Despre Dracula Voievod putând fi de fapt o traducere a Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod. Cronicile turceşti nu ar putea fi niciodată favorabile unui creştin mai ales dacă acesta s-a şi răzvrătit împotriva sultanului îndrăznind să-l sfideze atacându-l şi producăndu-i pagube materiale şi umane.Există totuşi probabilitatea ca unele informaţii furnizate de „Dracole Wayda” să conţină un mic sâmbure de adevăr, fiind confirmate parţial de povestirile(legendele) româneşti.
Cu toate acestea credibilitatea Povestirilor Germane… tinde spre minus infinit în primul rând datorită exagerărilor ce depăşesc limitele obscenităţii si ridicolului în ceea ce priveşte numărul „victimelor” cruzimilor domnului român şi a metodelor de tortură şi de execuţie pe care acesta se presupune că le-a aplicat. Şi în al doilea rând se stie foarte bine cât de mult îl apreciau saşii pe Vlad Ţepeş.
Sentinţa
În concluzie, Drakole Wayda sau Povestirile Germane Despre Dracula Voievod nu este altceva decât o culegere de poveşti calomnioase al căror autor moral nu este nimeni altul decât regele Ungariei, Matia Corvin, care pentru a-şi putea ascunde nelegiuirile şi pentru a câştiga respectul şi aprecierea Europei Occidentale a murdărit cu sânge şi noroi imaginea unuia dintre cei mai buni dintre domnii Ţării Româneşti.
Matia Corvin a fost unul dintre principalii promotori ai Povestirilor Germane, el incercând – şi poate chiar reuşind – să convingă pe toţi cei care „îi treceau pragul” de „veridicitatea” faptelor malefice ale lui Vlad Dracula Ţepeş.
Scrisoarea incriminatorie a fost scrisă de un sas pe numele său Johann Reuder, din ordinul regelui Matia Corvin , în limba latină şi probabil maghiară sau germană, nu s-a gasit însă versiunea osmană a scrisorii[6].O copie în limba latină a acestei scrisori i-a fost dată legatului[7] papal, Nicollo de Modrussa, căruia i-au fost prezentate sub formă de legende şi naraţiunile germane despre Vlad Dracula, naraţiuni pe care regele ungar a avut bunăvoinţa de a le difuza în întreaga Europă Occidentală.
Răzbunare Săsească?!?!
O altă explicaţie a originii naraţiunilor germane ar fi aceea că negustorii saşi din Braşov au creat aceste naraţiuni cu scopul de a se răzbuna pe domnul muntean pentru pagubele cauzate de acesta din urmă.Dar,ţinând cont de faptul că Vlad Ţepeş era vasalul şi aliatul regelui Ungariei, şi tocmai se înrudise în 1462 cu Matia Corvin, căsătorindu-se cu sora regelui ungar,Elena Hunyadi şi că Vlad şi Matia păreau a fi în relaţii bune,de prietenie chiar,lucru care era bine ştiut de negustorii saşi, pare imposibil de crezut ca aceştia din urmă[8] ar fi îndrăznit, din propria lor iniţiativă să păteze imaginea unei rude a regelui ungar sau chiar şi a unui aliat al regelui – dat fiind faptul că Braşovul deşi era oraş autonom din punct de vedere economico-administrativ;politico-teritorial depindea de coroana maghiară.
Povestirile…
Povestirile Germane Despre Dracula Voievod conţin relatări ale „actelor de cruzime” îndreptate împotriva negustorilor saşi: avem povestirea în care ni se spune că au fost prinşi în Ţara Românească 400 de negustori saşi – şi totuşi Dan al III-lea, pretendent la tronul Valahiei,în scrisoarea sa către braşoveni spunea că au fost 300 – şi datorită faptului că i-a crezut a fi iscoade[9] ale Braşovului, Vlad ar fi poruncit să fie traşi toţi în ţeapă, sau în altă povestire ne sunt prezentate metodele „barbare” prin care Vlad i-ar fi pedepsit pe răsculaţii din Amlaş şi Făgăraş.
Avem naraţiuni care se referă la relaţia lui Vlad cu boierii ţării, cum ar fi povestea în care Vlad îi strânge pe boieri la curtea domnească şi îi întreabă pe fiecare, câţi domni a avut ţara până în prezent[10] şi că unii boieri mai în etate au răspuns că ţara a avut 40 de domni, alţii că 50, alţii 20, însă nici unul nu a fost suficient de tânar pentru a cunoaşte doar 7 domni, aşa că Vlad Ţepeş nefiind mulţumit de răspunsurile date de boieri, i-a tras în ţeapă.. Eu cred că de fapt lucrurile au stat un pic altfel, adică, Ţepeş i-a convocat pe boieri – mai tineri, mai bătrâni... – şi i-a întrebat pe fiecare, sub domniile a câţi domni ai Ţarii Româneşti a trăit fiecare şi care cunoaşte mai puţin de şapte domni[11], şi cum nici unul dintre boieri nu a ştiut, Vlad i-a tras pe toţi în ţeapă deoarece boierii au fost atât de trădători şi de corupţi că nici un voievod nu a rezistat timp îndelungat pe tronul ţării, deci boierii au fost pedepsiţi, nu pentru că nu ar fi ştiut răspunsul la întrebarea voievodului, ci pentru trădare.
Referitor la relaţia lui Vlad Ţepeş cu reprezentanţii altor state avem povestirea despre cei doi soli italieni(veneţieni) care nu şi-au scos chipiurile – de când poartă italienii chipiu?!? – în faţa voievodului argumentând că acesta este obiceiul lor şi că ei nu îşi scot chipiul nici în faţa împăratului – care împărat?!? – iar Vlad în semn de respect pentru „obiceiul” veneţienilor a poruncit să le fie prinse chipiurile de cap – ca să nu le cadă şi să le piardă cumva şi să se facă astfel de ruşine – în piroane mari şi groase. Această poveste, ca şi cele prezentate anterior, este confirmată şi de „Povestea Slavonă Despre Dracula Voievod”[12] cu excepţia că solii nu erau veneţieni ci turci şi că piroanele acelea mari şi groase erau de fapt nişte biete cuişoare – aşa cum le numeşte autorul Poveştii Slavone… . Solii turci au fost de fapt pedepsiţi pentru că nu cunoşteau protocolul european conform căruia în faţa unui şef de stat îţi dezveleşti capul, lucru pe care ei, ca soli(echivalentul ambasadorilor zilelor noastre) erau obligaţi să-l ştie; sau ei cunoscând protocolul european nu l-au respectat intenţionat, sfidându-l pe domnul muntean în semn de dispreţ, motiv pentru care au fost pedepsiţi.
Există şi naraţiuni moralizatoare, ca de exemplu, povestirea cu preotul care la slujbă, în predica sa a introdus şi ideea că „păcatele nu se iartă şi să se dea înapoi bunurile luate pe nedrept”[13] pe care Vlad l-a invitat la masa sa şi stând ei la masă şi discutănd despre cele spuse în biserică, Vlad rupse o bucată de pâine albă[14] pe care voia să o mănânce, bucată pe care, din neatenţie – aşa zice povestea – preotul i-o luă; atunci Ţepeş l-a întrebat pe preot dacă este adevărat ceea ce a spus la predică, preotul răspunse afirmativ şi Vlad atunci l-a întrebat de ce mănâncă din pâinea pe care el insuşi şi-o rupse pentru sine, şi l-a tras în ţeapă pe acel preot. Ei bine, lucrurile nu s-au întâmplat chiar aşa şi tragedia nu a fost chiar aşa de mare, şi asta aflăm din povestirile româneşti despre faptele lui Vlad Ţepeş, culese din iniţiativa Institutului de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, din satele aflate în vecinătatea castelului-cetate de la Poenari în Cheile Argeşului, material ce aşteaptă încă să fie publicat, şi în aceste povestiri româneşti ni se spune că de fapt preotul din Povestirea Germană era un călugăr grec, făţarnic şi mincinos care umbla prin ţară în „prostit”[15], adică cu scopul de a păcăli oamenii; vodă auzind de acest călugăr, se duse într-o duminică la biserica unde ştia că se duce şi călugărul, călugărul văzându-l pe Vlad se urcă în amvon şi începu să vorbească mulţimii adunate din Sfânta Evanghelie. Vlad văzându-l cu câtă patimă vorbeşte, dar ştiind şi ce poamă de om este, îl invită pe călugăr la curtea domnească şi se aşezară amândoi la masă. În timp ce mâncau, Vlad îl tot întreba din Scriptură, iar grecul fiind ocupat cu minţitul nu a băgat de seamă ce făcea Vlad cu mâinile[16] şi îi luă o bucată[17] de pâine, din faţă, lui Vlad . Atunci Vlad l-a întrebat pe călugăr dacă este adevărat ceea ce a spus la biserică, călugărul spuse că este adevărat şi încercă din nou să îl impresioneze pe domn cu harul său – de fapt, călugărul ar fi dorit să obţină nişte beneficii materiale din partea domnului muntean – şi Ţepeş atunci i-a spus grecului că este mincinos şi că nu merită să stea în Ţara Românească şi a poruncit să fie tras în ţeapă. Deci călugărul a fost pedepsit pentru că a minţit.
Există şi naraţiuni care prezintă raporturile româno-otomane. Ne sunt relatate: campania lui Vlad Ţepeş la sud de Dunăre în iarna 1461-1462, soldată cu peste 25000 de victime dacă ar fi să luam drept reală cifra dată de Povestirile Germane Despre Dracula Voievod – cifra reală fiind de fapt cea dată de Vlad în buletinul de război, expediat din Giurgiu la 11 ferbruarie 1462,lui Matia Corvin, şi anume 23884 de oameni ucişi în timpul campaniei – şi campania otomană din primăvara anului 1462 condusă de Yunus Katavolinos(în calitate de solie) şi Hamza Ceakîrdjîbaşi(bey-ul de Nicopole), ce avea ca scop capturarea prin înşelăciune a lui Vlad Ţepeş, soldată cu înfrângerea turcilor.
Deşi unii istorici de renume, precum academicianul Ştefan Andreescu susţin[18] că dacă Naraţiunile… ar fi fost realizate în cancelaria regală de la Buda,sau în Transilvania, la ordinul regelui Matia Corvin, nu şi-ar mai fi avut rostul povestirile referitoare la luptele cu turcii soldate de fiecare dată cu victoria lui Vlad Ţepeş. Eu cred că aceste povestiri au fost incluse în culegerea ne de naraţiuni deoarece „Povestirile Germane Despre Dracula Voievod” se vor a fi legende care prezintă faptele reale ale domnului muntean, iar în Europa Apuseană erau bine cunoscute faptele de arme împotriva Imperiului Otoman ale lui Vlad Ţepeş şi dacă Matia – sau braşovenii – nu ar fi inclus luptele cu turcii în Povestiri…, acestea nu ar mai fi avut credibilitate în Occident.
Este adevărat că informaţiile furnizate de „Drakole Wayda”[19] sunt confirmate şi de Povestirea Slavonă şi oarecum de povestirile(legendele) româneşti şi de cronicile turceşti. Dar ţinând cont de faptul că Povestirea Slavonă Despre Dracula Voievod a fost scrisă de un autor care a trăit la Buda – se pare că a fost un preot ortodox, cunoscător al limbii slavone ce a activat ca cronicar în cancelaria regală de la Buda – luând contact cu Povestirile Germane… ce i-au servit ca sursă de inspiraţie sau pe care chiar le-a tradus de fapt, Povestirea Slavonă Despre Dracula Voievod putând fi de fapt o traducere a Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod. Cronicile turceşti nu ar putea fi niciodată favorabile unui creştin mai ales dacă acesta s-a şi răzvrătit împotriva sultanului îndrăznind să-l sfideze atacându-l şi producăndu-i pagube materiale şi umane.Există totuşi probabilitatea ca unele informaţii furnizate de „Dracole Wayda” să conţină un mic sâmbure de adevăr, fiind confirmate parţial de povestirile(legendele) româneşti.
Cu toate acestea credibilitatea Povestirilor Germane… tinde spre minus infinit în primul rând datorită exagerărilor ce depăşesc limitele obscenităţii si ridicolului în ceea ce priveşte numărul „victimelor” cruzimilor domnului român şi a metodelor de tortură şi de execuţie pe care acesta se presupune că le-a aplicat. Şi în al doilea rând se stie foarte bine cât de mult îl apreciau saşii pe Vlad Ţepeş.
Sentinţa
În concluzie, Drakole Wayda sau Povestirile Germane Despre Dracula Voievod nu este altceva decât o culegere de poveşti calomnioase al căror autor moral nu este nimeni altul decât regele Ungariei, Matia Corvin, care pentru a-şi putea ascunde nelegiuirile şi pentru a câştiga respectul şi aprecierea Europei Occidentale a murdărit cu sânge şi noroi imaginea unuia dintre cei mai buni dintre domnii Ţării Româneşti.
Matia Corvin a fost unul dintre principalii promotori ai Povestirilor Germane, el incercând – şi poate chiar reuşind – să convingă pe toţi cei care „îi treceau pragul” de „veridicitatea” faptelor malefice ale lui Vlad Dracula Ţepeş.
Note:
[1] Ştefan Andreescu – Vlad Ţepeş (Dracula),între legendă şi adevăr istoric, Editura Minerva,Bucureşti 1976,p.212
[2] Este cunoscut faptul că lui Matia Corvin nu îi prea plăcea să patricipe la bătălii şi se spune că pe căt de viteaz a fost tatăl său,Iancu de Hunedoara, pe atât de laş a fost Matia.
[3] Adică un vinovat.
[4] Băieţi care urmau să fie folosiţi pentru corpul de ieniceri
[5] Există zvonuri care susţin că ar fi vorba despre oraşul Cisnădie.
[6] Ţinând cont de faptul că atât sultanul, cât şi Vlad ştiau osmana, logic ar fi fost ca scrisoarea originală să fi fost scrisă în limba osmană.
[7] Reprezentantului
[8] Saşii din Braşov
[9] Spioni
[10] Domnia lui Vlad Ţepeş
[11] Până la Vlad Ţepeş s-au perindat pe tronul Valahiei 17 voievozi
[12] Povestiri realizate probabil de un român din Transilvania cunoscător al slavonei care însă a scris de la curtea regală de la Buda şi s-a inspirat din Povestirile Germane…, sau mai precis a tradus Povestirile…
[13] Povestiri Germane Despre Dracula Voevod – Tipărit la Strassburg. Anul Domnului 1500, în Ion Stăvăruş, Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea.Studiu critic şi antologie, Editura Univers, Bucureşti 1978, p.139-140.
[14] Idem 13
[15] Povestirile româneşti despre Vlad Ţepeş, în Ion Stăvăruş, Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea.Studiu critic şi antologie, Editura Univers, Bucureşti 1978, p. 176-177.
[16] Vlad Ţepeş îsî dumica(rupea) pâinea.
[17] Un dumicat
[18] Idem 1
[19] Titlul în germană al Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod
[2] Este cunoscut faptul că lui Matia Corvin nu îi prea plăcea să patricipe la bătălii şi se spune că pe căt de viteaz a fost tatăl său,Iancu de Hunedoara, pe atât de laş a fost Matia.
[3] Adică un vinovat.
[4] Băieţi care urmau să fie folosiţi pentru corpul de ieniceri
[5] Există zvonuri care susţin că ar fi vorba despre oraşul Cisnădie.
[6] Ţinând cont de faptul că atât sultanul, cât şi Vlad ştiau osmana, logic ar fi fost ca scrisoarea originală să fi fost scrisă în limba osmană.
[7] Reprezentantului
[8] Saşii din Braşov
[9] Spioni
[10] Domnia lui Vlad Ţepeş
[11] Până la Vlad Ţepeş s-au perindat pe tronul Valahiei 17 voievozi
[12] Povestiri realizate probabil de un român din Transilvania cunoscător al slavonei care însă a scris de la curtea regală de la Buda şi s-a inspirat din Povestirile Germane…, sau mai precis a tradus Povestirile…
[13] Povestiri Germane Despre Dracula Voevod – Tipărit la Strassburg. Anul Domnului 1500, în Ion Stăvăruş, Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea.Studiu critic şi antologie, Editura Univers, Bucureşti 1978, p.139-140.
[14] Idem 13
[15] Povestirile româneşti despre Vlad Ţepeş, în Ion Stăvăruş, Povestiri medievale despre Vlad Ţepeş-Draculea.Studiu critic şi antologie, Editura Univers, Bucureşti 1978, p. 176-177.
[16] Vlad Ţepeş îsî dumica(rupea) pâinea.
[17] Un dumicat
[18] Idem 1
[19] Titlul în germană al Povestirilor Germane Despre Dracula Voievod
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu